Ecografia cardiacă este în prezent cea mai folosită metodă imagistică de evaluare a cordului, fiind neiradiantă, neinvazivă și reproductibilă, furnizând cu acuratețe informații despre structura și funcția inimii. Ecografia cardiacă evaluează dimensiunile celor 4 cavități ale inimii, principalele vase de sânge ce pornesc din inimă (aorta, artera pulmonară), structura și funcția valvelor cardiace, pericardul, tumorile cardiace, malformații congenitale.
Când este indicată?
- Simptome ce pot sugera o patologie cardiacă – durere toracică, dispnee, amețeală sau sincopă, palpitații.
- Prezența la evaluarea clinică a unui suflu cardiac.
- Evaluarea în dinamică a stenozelor și insuficiențelor valvulare.
- Evaluarea bolilor cardiace congenitale.
- Evaluarea funcției ventriculului stâng și drept după infarct miocardic.
- Suspiciunea clinică de embolie pulmonară sau endocardită infecțioasă.
- Evaluarea patologiei aortei – anevrismul sau disecția de aortă.
- Screening pentru rudele pacienților cu cardiomiopatii (afecțiuni genetice).
- Evaluarea pacienților oncologici în vederea inițierii tratamentului cu citostatice.