Aproape 20 de ani au trecut de când dr. Clara Alexandrescu pleca din România pentru a-și face meseria în străinătate. Inițial, a avut o bursă în Italia, apoi a ajuns doctor la Monaco, într-un centru de chirurgie cardiacă.
Anul 2012 reprezintă momentul în care dr. Clara Alexandrescu a început să revină frecvent în România pentru diverse proiecte de recuperare cardiovasculară, prevenție cardiacă și imagistică cardiacă. Ea spune că alegerea de a veni în România nu i-a aparținut chiar sută la sută, ci s-a datorat mult soțului său, care „iubește necondiționat țara natală și nu a fost niciodată împăcat cu ideea de a deveni expat sută la sută”. Spune, de asemenea, că există un mare avantaj când trăiești în două țări: „Poți lua părțile bune din fiecare țară”. Am întrebat-o dacă simte diferențe notabile între sistemul francez de sănătate și cel românesc.
Evident că există și este normal să fie așa, consideră aceasta: „Franța are o cultură a prevenției extrem de avansată, are centre de referință pentru diverse boli rare bine structurate cu echipe complexe și cred că investește mult în sănătatea pacienților cu boli cronice față de România”.
Dacă ați putea, ce ați prelua din sistemul francez de sănătate și ați implementa în România?
În primul rând, multe lucruri aparent mărunte: rolul asistentei în educația medicală, sisteme de secretariat medical bine puse la punct pentru redactarea scrisorilor medicale, supravegherea la domiciliu a pacienților cu insuficiență cardiacă etc. Pe unele le-am implementat la nivel micro în structurile private pe care le-am fondat. În al doilea rând, conceptul de echipă. Noi, doctorii români, suntem foarte buni lucrând individual și nu reușim să ne integrăm prea bine într-o echipă. Motivele sunt multiple: orgolii, lipsa formării în această direcție începând cu școala primară, absența unor catalizatori care sa asigure coeziunea echipei.
Dar invers, din România în Franța?
Din România aș duce în Franța capacitatea doctorilor români de a diagnostica și trata patologii complexe, cu mijloace puține. Franța și, în general, Vestul utilizează resurse enorme pentru diagnostic, de la analize de sânge la imagistică de înaltă performanță. Cred că mulți colegi din Occident ar avea ceva probleme de diagnostic într-un sat pierdut din România, unde un medic de familie reușește să se descurce cu un stetoscop, ajutorul unei asistente și cunoștințele din facultate.
''Prevenţia are efect dacă se începe precoce''
O inimă puternică este o inimă care funcționează bine azi, dar și mai târziu. Ce putem face pentru a preveni ca acest organ să nu devină unul vulnerabil?
Avantajul în bolile cardiace este că se poate face prevenție, condiția fiind ca aceasta să demareze precoce. E imposibil să începi să te gândești la 60 de ani că ai dori să ai o inimă puternică după o viață de excese: țigări, alcool, sedentarism și mâncat excesiv. Pentru aceasta însă este nevoie și de o educație medicală. Rolul școlii este primordial pentru prevenția cardiacă – de la explicarea riscului de a mânca carbohidrați în exces până la a nu rata ora de sport. Nimeni nu s-a născut educat medical, ci a fost ajutat să capete informațiile. Aici intervine rolul medicului de familie, al învățătorului de la școală, al preotului de la slujba de duminică, al publicității de la televiziune.
''În Franța, masa are o anumită ceremonie.''
Apropo de mâncat: cum se mănâncă în Franţa, ţara din Vest pe care o împărţiţi cu ţara natală?
Cunosc bine sudul Franței și aici se mănâncă corect – legume și pește din Mediterana, dieta mediteraneeană. În plus, datorită celor 300 de zile cu soare pe an, oamenii fac foarte multă mișcare în aer liber și au o stare de bine generală. În sudul Franței am văzut extrem de rar pacienți cu 3 g de colesterol și trigliceride peste 400, așa cum văd frecvent la București, și niciodată pacienți cu valori tensionale de 240 mmHg. În plus, francezii cunosc extrem de bine regulile de a nu mânca între mese, la calculator, la televizor sau pe fugă. Masa are o anumită ceremonie pe care nu am regăsit-o, de exemplu, în America sau în Anglia și cu atât mai puțin în țara noastră.
Dar în România? Ce ne puteţi spune despre cum mănâncă românii?
România se remarcă printr-un regim alimentar cu o bogată varietate de carne și preparate din carne, cu accent pe tocături și făinoase, cum ar fi pâinea, covrigii și merdenelele, deseori însoțite de bere sau alte băuturi alcoolice. Consumul acestor preparate are loc adesea seara târziu, după încheierea zilei de lucru, și poate fi caracterizat de grăbire și lipsa unei adevărate aprecieri pentru mâncare. Practica servirii mesei pe platouri, cu multe preparate, subliniază ideea de abundență, ceea ce face dificilă evaluarea cantității de mâncare consumată. În plus, cultura culinară românească include deserturi consistente, cum ar fi prăjiturile cu cremă sau plăcintele, în contrast cu opțiunile mai sănătoase, cum ar fi fructele, iaurtul sau brânza. Cu toate acestea, este îmbucurător să observăm că generația tânără din România începe să înțeleagă importanța mesei de prânz și a unei cine ușoare pentru menținerea sănătății și calității somnului.
''Românii iubesc pâinea''
Suntem un popor care iubește pâinea. Este bine, este rău?
Pâinea a devenit o problemă de sănătate națională în România, un subiect ce necesită abordarea de către toți medicii prezenți în mass-media. Majoritatea pacienților nu sunt conștienți că pâinea este bogată în carbohidrați, o preferință posibil influențată de perioadele istorice când pâinea albă era rară și distribuită pe bază de cartelă. Din nefericire, în ultimii ani, pâinea a ajuns să aibă un indice glicemic foarte ridicat, ceea ce duce la creșteri semnificative ale glicemiei după consum. Pentru a menține iubirea pentru pâine și a proteja sănătatea, ar fi indicat să optăm pentru pâine de secară de calitate sau pâine integrală și să reducem cantitatea consumată, cum ar fi o singură tartină la micul dejun.
În general, la restaurant comandăm mâncare „sănătoasă”, să ne satisfacem „pofta inimii”: ceafă de porc la grătar, mici, cârnaţi și nelipsiţii cartofi prăjiţi. Oare aceasta este pofta inimii?
Dacă românii ar mânca ocazional – o dată la trei luni, de exemplu –ceafă sau mici cu cartofi prăjiţi nu ar fi o problemă. Problema vine din frecvenţa mare cu care alimentele de tipul mezeluri, mici, sarmale, pateuri din conservă se regăsesc în alimentaţie.
Când vine vorba de excesele alimentare, în popor circulă vorba că „îmi satisfac plăcerile ca să nu îmi apară frustrările”. Există vreun sâmbure de adevăr aici?
Există, desigur. Viaţa nu poate fi un regim continuu și nici o lungă serie de restricţii. În plus, cu cât este mai interzis, cu atât devine mai dorit. Orice exces culinar – nu de alcool – făcut o dată pe săptămâna poate fi acceptat. Alcoolul în exces, chiar și extrem de rar, este interzis, pentru că poate determina aritmii cardiace.
Mesajul este: nu strangeţi șase pahare de vin în timpul săptămânii pentru a le consuma sâmbătă seara – există risc de aritmie cardiacă, așa-numita aritmie post-petrecere.
''Te iubesc ca pe sarea în bucate''
Iubim mult și brânza cu roșii. Este în regulă această combinaţie?
Nu prea. Roșia este foarte dulce– în fapt, nu e legumă, este fruct –și brânza este sărată. Zahărul din roșie cu sarea din brânză va da glutamatul de sodiu natural și de aici până la adicţie nu mai este decât un pas.
„Te iubesc ca sarea în bucate”... o sintagmă încă folosită pe meleagurile noastre. Cât de mare trebuie să fie această dragoste?
Povestea „Sarea în bucate” a marcat generaţii și ni se potrivește perfect. În România, dacă le cer pacienţilor să mănânce fără sare, aceștia întâmpină multe dificultăţi și de obicei respectă extrem de puţin. Sarea conţine clorură de sodiu și uneori poate fi .mbogăţită cu iod sau fluor. Lucrul puţin știut de oameni este că sodiul este partea din sare care reţine apă și care se găsește și în glutamatul de sodiu folosit în industria chimică.
Și cea mai mare cantitate de sare vine din brânză, cașcaval, mezeluri, dar și din pâine și dulciuri. Ideal ar fi să existe modalităţi de verificare a etichetelor și să ne reîntoarcem la alimente preparate în casă.
